Extractul din muguri de plop - un propolis mai diluat Primavara este anotimpul florilor si al miresmelor imbatatoare, dar si perioada din an in care albinele, iesite din iarna grea, desfasoara o activitate intensa de colectare a substantelor necesare traiului de zi cu zi. Despre nectar, polen, miere se vorbeste mult. Despre propolis, si mai ales despre originea sa si cum este adus in casa albinelor, mai putin. Caci mierea curge rauri, dar propolisul se masoara in grame. Apicultorii comercializeaza sute de kilograme de miere, dar propolisul se prepara si se utilizeaza ca esenta, in flacoane mici. De unde si un interes mai mic de a-l produce, cat si o mai slaba cunoastere a lui. Ce este propolisul? O mixtura de substante rasinoase si ceara. Cuvantul deriva din grecescul pro, adica pentru, sau in apararea, si polis, adica cetate. Deci, un material produs pentru apararea "cetatii" (a se citi: stupul albinelor). Ce origine are? Substantele rasinoase sunt colectate de albine de pe mugurii si ramurile tinere ale copacilor si arbustilor. Aici ele au rolul de a le proteja de frig si de radiatiile solare puternice. Dupa ce le aduc in stup, albinele le mixeaza cu ceara si secretii proprii, rezultand propolisul, care va proteja casa lor. In Romania, propolisul este recoltat cel mai mult de pe muguri de plop, dar si de pe mesteacan, alun, salcie, stejar, si alti copaci, iar, uneori, de pe scoarta de conifere si prun. S-a observat, in timp, ca extractele hidro-alcoolice din muguri de plop sau de mesteacan reproduc, in buna masura, cromatografic, componentele tincturii de propolis. Unii fitoterapeuti spun ca pot fi chiar mai bune decat tinctura de propolis. Personal, nu m-as incumeta la o astfel de afirmatie. Este dificil de facut o apreciere de laborator, pe baza compozitiei chimice, doar utilizarea lor comparativa, in anumite arii medicale specifice, poate da masura diferentelor de eficienta. As spune ca extractul din muguri de plop este destul de aproape de compozitia tincturii de propolis, dar principiile active se regasesc intr-o mai mica cantitate in extractul din muguri de plop. Adica, este ceva mai slab. Dar, atentie mare, poate fi mult mai bun decat o tinctura de propolis falsificata, care din pacate exista pe rafturile magazinelor.
Cel mai sâcâitor alergen în această perioadă este puful plopilor, care îşi face simţită prezenţa peste tot. Dacă mergeţi pe stradă, aveţi impresia mereu că aveţi ceva pe căile nazale şi vă scărpinaţi încontinuu. Specialiştii spun că persoanele care au alergie la puful de la plopi prezintă simptome precum: tuse, lăcrimare, strănut, secreţie nazală apoasă.Alergeni pot fi puful de la plopi, polenul, frunzele, mucegaiul care se formează în frunzele din copaci toamna, unele alimente sau medicamente, praful, părul de la animale. „Primăvara, cauzele alergiilor mai pot fi, pe lângă puful de la plopi, copacii, florile şi seminţele care înfloresc târziu”, a declarat dr. Marian Fâşie, medic pediatru în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.Doze mici de alergen pentru obişnuirea organismuluiCei care acuză cel mai mult că sunt deranjaţi de puful de plopi sunt copiii, care se scarpină încon-tinuu la năsuc. Potrivit specialistului, „sensibilitatea acută a organismului faţă de anumiţi alergeni, cum este puful de plopi, declanşează simptomele binecunoscute, care se pot complica dacă nu sunt tratate”. „Alergenele mai pot pătrunde în organism concomitent cu hrana, cu aerul inspirat, prin contactul cu substanţa alergenă”, a adăugat dr. Marian Fâşie.În farmacii există medicamente antihistaminice cu rolul de a bloca substanţele pe care le produce corpul în caz de alergie. Un alt tratament pe care puteţi să-l urmaţi dacă vă deranjează puful de la plopi este injecţia cu cortizon. Nu trebuie trecute cu vederea nici sprayurile nazale decongenstionante sau metodele tradiţionale chinezeşti de acupunctură.
Rinita alergică este o afecţiune inflamatoare a mucoasei nazale, mediată immunologic şi indusă după expunerea la alergene printr-o reacţie de hipersensibilitate mediată-IgE la nivel nazal, caracterizată clinic prin strănut, prurit nazal (mâncărime de nas), rinoree (nas care curge) şi obstrucţie nazală (nas înfundat). Rinita alergică este un factor de risc pentru astm, iar conjunctivita alergică, manifestată prin lăcrimare, prurit conjunctival (mâncarime de ochi), eritem/hiperemie conjunctivală (ochi roşu) sau edem conjunctival/chemosis (pleoape umflate), este frecvent asociată cu rinita alergică cu sensibilizare la polen (polinoză).lergiile la polenuri reprezintă o problemă globală de sănătate, rinoconjunctivita alergică având o prevalenţă semnificativă şi prezentând impact important asupra calităţii vieţii pacienţilor, asupra productivităţii muncii şi nu în ultimul rând asupra costurilor. Se estimează că la nivel mondial 400-500 de milioane de oameni suferă de rinită alergică, iar în Europa prevalenţa este de aproximativ 20%, cu variaţii de la o ţară la alta. În România, prevalenţa simptomelor de rinoconjunctivită alergică este la tineri de aproximativ 15% (Asher et al, 2006; Bousquet et al, 2008; Brozek et al, 2010; Hellgren et al, 2010; Yorgancıoğlu et al, 2012; Pawankar et al, 2012).
Mugurii de brad sunt un remediu natural deosebit de eficient pentru detoxifierea, imbunatatirea circulatiei limfatice, vase de sange sanatoase, pentru persoanele astenice sau în convalescență, în afecțiuni respiratorii, răceală, îmbunătățirea circulației sângelui, dureri de cap, ca antiinfecțios și antiinflamator în afecțiuni digestive, gastroenterite, stări de vomă, migrene.Frunzele de măslin sunt eficiente în lupta cu bacteriile și virusurile, viroze, răceală, laringită, herpes, stomatită, afecțiuni ale pielii. Polifenolii conținuți în frunzele de măslin cu efectul puternic antioxidant, previn îmbătrânirea prematură a țesuturilor iar oleuropeina are efecte benefice în reglarea tensiunii arteriale.
Frunzele de merișor conțin uleiuri volatile, hidrochinonă, flavonoide, tanin, acid chinic, vaccinina, vitamina C, săruri de magneziu și acizi organici cu proprietăți antiinflamatoare, antiseptice și astringente. Frunzele de merișor și-au dovedit eficiența în tratarea infecțiilor urinare, cistitelor acute sau cronice, diareei și bolilor reumatismale.- See more at: http://prodietabio.ro/concentrat-plante-medicinale-circulatia-limfatica-detoxifiere-muguri-brad-merisor-maslin#sthash.dBCzeYEn.dpuf
În vechile mituri grecești , ambrozie ( greacă : ἀμβροσία, "nemurirea" ) este uneori mâncarea sau băutura zeilor greci, adesea descrisă ca fiind conferă longevitate sau nemurire pe oricine ar fi consumat. A fost adus la zeii din Olimp deporumbei , astfel încât este posibil să fi fost gândit în tradiția homerică ca un fel de expirație divină a Pământului.Ambrosia este uneori reprezentată în arta antică ca distribuit de un nimfă etichetat cu acel nume. În mitul lui Lycurgus , un adversar la zeul vinului Dionysos , violență comise împotriva ambrozie ei se transformă într - o vița devie.
Compositae alergie de contact se referă la reacțiile alergice cauzate de un grup de plante cunoscute ca Compositae.Compositae este un nume alternativ pentru termenul oficial Asteraceae. Cei mai importanți alergeni din familia Compositae sunt lactone sesquiterpene, care sunt prezente în fracțiunea oleorășini de frunze, tulpini, flori și, eventual, în polen.Compositae alergii de contact se prezinta ca dermatita pe zonele expuse la flori sau polenuri. Aceasta are loc înprincipal la adulții de vârstă mijlocie și vârstnici , în timpul lunilor de vară, dar oricare sex și orice grupă de vârstă poate fi afectată , în orice moment al anului. În unele regiuni este numit ambrozie sau parthenium dermatita . Alergia poate fi din cauza contactului direct cu planta, cu polenul său, sau pentru produsele de îngrijire a pielii care utilizează extractele din plante.Simptomele alergice au fost raportate de la Compositae ingerate ( de exemplu , echinacea în medicamente din plante).Rapoartele de caz s- au descris angioedem , urticarie și de contact sistemic dermatita .
Acest tip de alergie este cel mai frecvent întâlnit în rândul sugarilor și copiilor mici, apărând cu predispoziție la cei ce provin din familii cu antecedente de boli alergice. Cele 3 proteine alergizante regăsite în lapte (beta-lactoglobulină, cazeină și alfa-lactalbumină) pot produce atât alergia clasică mediată de anticorpii IgE care implică sistemul imun, cât și intoleranța alimentară de tip IgG4 ; zaharul din lapte, numit lactoză, poate genera intoleranța la lactoză (o sensibilitate de origine genetică caracterizată printr-un deficit de lactază) iar enzima are rolul descompunerii lactozei. Simptomele alergiei la PLV apar la scurt timp după contactul organismului cu alergenul, manifestându-se la sugarii alăptați, în cazul în care mama consumă produse lactate sau în momentul introducerii în alimentația copilului a unei formule de lapte praf sau a unui produs lactat de vacă. Astfel, pot apărea simptome precum: erupții cutanate (urticarii, eczemă), vărsături, diaree, respingerea sânului sau a biberonului, colici abdominale severe, tuse, wheezing sau chiar tulburări cardio-respiratorii și șoc anafilactic.
Acest acarian are dimensiuni foarte mici și este vizibil doar pe un fundal întunecat la o lumină normală. El măsoară 420 micrometri în lungime și 250-320 microni în lățime. El este așa de mic, încât poate fi transportat de particulele de praf ce plutesc în aer sau de mici curenți de aer. Corpul este de culoare albăstruie, în formă dreptunghiulară. Durata medie de viață pentru un mascul este de 10-19 zile. În schimb femela trăiește 70 de zile, depunând aproximativ 60-100 ouă în ultimele 5 săptămâni de viață.
Acarianul de praf habitează în toate tipurile de climă, chiar şi la altitudini mari. Un om pierde aproximativ 1,5 grame de celule ale pielii (cca 0,3-0,45 kg pe an, ceea ce este suficient pentru a alimenta un milion de acarieni). Acest acarian prosperă în locurile cu umiditate ridicată, în special în bucătărie şi dormitor. Acesta preferă saltelele, covoarele şi lenjeria de pat, densitate lui poate ajunge la 188 indivizi/g de praf. Chiar şi în zonele cu climă uscată, acarianul de praf poate supravieţui şi se dezvoltă cu uşurinţă, mai ales special în perne, care au o umiditate provenită din respiraţia şi transpiraţia omului. Acarianul de praf se hrăneşte cu diferite particule organice, inclusiv cu particule de piele. El selectează substanţe predescompuse de ciuperci. Unele şi aceleaşi substanţe (particule) pot fi consumate de mai multe ori, mâncând chiar şi fecalele lor, deoarece digestia de fiecare dată este parţială şi intestinul nu are capacitatea să absoarbă toţi nutrienţii.
